Un concurs de recenzii mi-a oferit ocazia sa imi amintesc de una dintre cartile pe care le recitesc cu placere, caci ocazional mai obisnuiesc sa recitesc, anume “Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne. Scrisa in stilul romantic, in idea ca abunda in simboluri, prezinta personaje caracterizate prin patosul trairilor lor si descrie tablouri de natura mergand pe idea comuniunii naturii cu personajele, “Litera stacojie” este pentru mine totusi mai mult decat doar o carte ce se incadreaza in Romantismul literaturii americane, este o carte pe care o gasesc a fi interpretata mult prea transant in manualele de literatura universala, si pe undeva incorect. Naratorul povestii prezentate ramane anonim pentru cititor si subiectivismul de care da dovada influenteaza poate, fiind categoric in favoarea personajelor Hester si Dimmesdale.
Subiectul o prezinta pe Hester ajunsa in Boston, trimisa de sotul sau cu care emigra din Europa pentru a pregati sosirea sa. Inexplicabil in acel moment al naratiunii, sotul ei nu ajunge iar Hester se implica intr-o relatie extraconjugala cu preotul locului, Arthur Dimmesdale, din care rezulta un copil, Pearl.
Cand aceasta naste societatea o condamna iar ea refuzand a identifica tatal copilului este pedepsita sa poarte mereu pe imbracamintea sa litera stacojie “A” de la adulterina.
In acest timp apare si sotul ei care se ascunde sub numele de Roger Chillingworth.
Naratorul si critica primita sugereaza acest personaj a fi malefic. Imi amintesc ca pe vremea cand am studiat cartea la scoala se incerca indoctrinarea cu aceasta parere dar nu am fost niciodata de accord. Roger Chillingworth poate a fost intentionat a fi vazut ca un om rece (numele de exemplu “valoarea refrigerarii”) si razbunator, manat de ura, dar eu personal imi permit sa ii justific si ii inteleg actiunile. E un barbat in varsta care si-a ales ca atatia altii din vremea respectiva o sotie tanara. Drept este ca nu e corect dar asa se proceda atunci, casatoria fiind o simpla afacere intre parintii fetei si un domn respectabil. A ales-o si a avut grija de ea, a trimis-o ca sa aiba si ea grija de el, adica sa ii pregateasca venirea la noua lor casa. Calatorind dupa o vreme pentru a veni si el, ni se precizeaza in carte, e rapit si luat prizonier. Dar cu cata bucurie evadand trebuie ca astepta sa ajunga la sotia sa dupa mai bine de un an de zile ca si prizioner! Si ajungand o gaseste chiar in momentul cand e condamnata, asa cum incepe cartea, ea pe esafod pedepsita sa poarte simbolul adulterului si sfidatoare, ca o subliniere a dragostei sale pentru partenerul in adulter, protejandu-I reputatia si refuzand sa ii divulge numele. Mi se pare absolut uman ca el sa resimta ura si rusine, rusine ce il indeamna sa se ascunda sub un alt nume si ura, sau poate doar dezamagire crunta si dorinta de razbunare.
Dimmesdale mi se pare las si nedemn, sta tacut langa Hester si doar in mintea sa incearca sa isi asume vina. E prezentat in continuare ca si o victima uitand ca tema romanuli e tradarea si pacatul iar el ca om al bisericii pacatuieste cel mai mult. Am intalnit interpretarea ca Hester si preotul ar fi ca si Adam si Eva. Ca in ambele cazuri pacatul lor rezulta in expulzare si suferinta. Mi se pare fortat. Suferinta pe care Dimmesdale o traieste e psihica dar nu denota decat conflictul sau interior, nu are nici un rezultat concret decat poate pedepsele fizice ce si le autoimpune. Si cu ce ajuta asta? Numele sau Dimmesdale, sugerand cuvantul “dimness” (indecis, slab) ne spune si in acest caz parerea autorului. Si din nou ar putea sa ne influenteze daca nu cumva I s-ar potrvi de minune. Pozand in credincios om al bisericii ani de zile, abia la sfarsit recunoaste public si o face ca o sarada, are oarecum nevoia confirmarii comunitatii iar dupa expresia lor nu pare sa o primeasca deci inima ii cedeaza si cade mort. Dar abia atunci antipatia publica pentru Hester mai scade. Da, Chillingworth moare si el dupa un an si idea ce a incercat sa imi fie impusa este ca moare fiind asa de rau, atat de teribil suferind ca nu mai are o victima si ca nu a putut el sa isi faca dreptate demascand vinovatul. Da, preotul ce i-a furat viata nu i-a dat nici macar aceasta satisfactie. Se spune ca Chillingworth e un personaj negativ in carte umbland dupa razbunare si nu neaparat dupa justitie. Parerile sunt poate impartite insa, dar in momentul in care copiii din zilele noastre nu prezinta interes pentru literatura si prefera sa creada ceea ce li se spune in manualele scolare sau in loc de a citi si de a isi forma propria parere iau un referat de pe internet, pana la urma nu va mai crede nimeni in nevinovatia sa. Nu ca asta m-ar frustra dar cateodata sunt teribil de pornita impotriva discriminarii, de ce doar pe un personaj sa il judecam si totusi sa iertam cu usurinta greselile altor persoanje? Cateodata imi pasa, asa ca am scris aceasta recenzie personala a cartii doar pentru a ma exprima, nu neaparat pentru a fi persoana impotriva parerii turmei sau pentru a glorifica razbunarea si ura ca pentru a le justifica ca fiind pornri umane, ci pentru ca acum am avut oportunitatea de a ma exprima franc.
Ultimul argument impotriva interpretarii lui Chillingworth ca personaj negativ ar trebui sa fie ca el nu s-a injosit a nu recunoaste sau dezmostenii copilul rezultat din adulterul sotiei sale recunoscand astfel ceea ce e si normal, copilul nu era vinovat cu nimic si poate nu a vrut sa o raneasca pe sotia sa caci inca tinea la ea, razbunarea lui avea tinta barbatul ce a determinat-o sa ii fie infidela. Acest aspect este precizat in carte cand intr-o discutie cu Hester o disculpa asumandu-si vina de a fi batran, diform si de a nu fi anticipat posibilitatea unei astfel de situatii. Vinovat il gasea pe barbat, amantul pe care ea il apara cu orice pret, barbatul care nu avea curajul de a isi asuma raspunderea si care ani de zile de atunci nici nu a avut acest bun simt, barbatul insa pe care ea il proteja. Toate actinuile sale ulterioare par manate de a afla identitatea acestui barbat si de a il demasca. Oare e o vina a sa atat de mare incat sa ramana pentru posteritate consemnat ca “omul rau”?
“Litera stacojie” exploreaza tema luptei intre pasiune si responsabilitate. Dragostea lui Hester pentru Arthur invinge datoria ei ca sotie, teama lui Arthur de responsabilitate frange iubirea sa pentru Hester iar umilinta lui Roger nu inabusa sentimentele sale pentru Hester dar nu merge pana intr-atat incat sa isi asume un copil ce nu era al lui in momentul in care ajuns in oras o gaseste in momentul cand e judecata pentru acest act. Desigur ca regreta si cum scriam mai sus isi asuma vina de a nu fi fost un sot bun, dar oare faptul ca a fost prizonier mai bine de un an de zile, in conditii ce putem doar sa ne imaginam, intre salbaticii ce l-au capturat si nu a putut ajunge la sotia sa nu il scuza? Oare faptul ca la vremea respectiva, mijlocul secolului al saptesprezecelea toata lumea considera casatoria un contract, o simpla afacere, nu il scuza? Putem sa inchidem ochii la tradarea sotiei si la decaderea preotului mai ales in climatul momentului cand puritanii erau extrem de religiosi pana la fanatism iar el ca reprezentant al religiei greseste atat de profund prin actiunea lui si neasumarea acesteia? Intotdeauna am ramas nedumerita de ce s-a pus accent pe Roger Chillingworth a fi personajul negativ si de ce doar el a fost judecat atat de aspru.
